Printre clienții de publicitate există convingerea că e prea scump să-și facă reclamă. De aici, și reticența față de promovarea prin mijloacele clasice, preferându-se câte o pagină de Facebook. E gratis, ce mai trebuie altceva?
În principiu, fiecare pasăre pe limba ei piere. Rolul unei agenții de publicitate este să-i ajute pe manageri să-și conceapă mesajele și să le distribuie. De aici, prețurile sunt singurele care se mai opun fericirii în business.
În Bacău, unele insitituții mass-media s-au învățat să se uite la fața clientului și să arunce cu prețuri discreționare. Sfatul specialistului: fugiți de ziarele / televiziunile care-și fac prețurile la plesneală. Singurele criterii după care trebuie să se acorde discounturi trebuie să fie volumul, fidelitatea și durata. Dar despre asta vom mai vorbi.
O reclama bună trebuie să prezinte o soluție la o nevoie reală: cumpără produsul meu pentru că vei avea avantajul X.
– Marius Sescu.