UPC iese din Asociaţia de Cablu, după intrarea Digi TV, post al RCS&RDS, în lista must carry

UPC Romania s-a supărat că trebuie să retransmită Digi TV, postul concurentei RDS-RCS. Astfel, UPC a anunţat că se retrage din Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu (ACC), de la 1 februarie, anunţul fiind făcut la doar câteva zile după ce Digi 24 – televiziunea RCS&RDS, un alt membru al ACC – a intrat în lista „must carry”, devenind astfel obligatorie la retransmisie pentru toţi cabliştii.

upc
Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu este organizaţia profesională a distribuitorilor de programe TV prin cablu şi satelit din România, care reprezintă interesele principalelor companii din domeniu. ACC este condusă de un Consiliu Director format până în momentul de faţă din reprezentanţii RCS&RDS, UPC România şi Telemach, preşedintele acesteia fiind Radu Petric.

„UPC România anunţă retragerea sa din cadrul Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu (ACC), începând cu data de 1 februarie 2014. Această decizie a venit în urma reevaluării, de către UPC România, a strategiei ACC şi în urma analizării activităţii din ultima perioadă a asociaţiei”, se spune într-un comunicat remis de UPC România, luni, agenţiei MEDIAFAX.

În comunicat, UPC România precizează că declaraţiile recente ale lui Radu Petric, preşedinte ACC, făcute în numele asociaţiei, „nu sunt în acord cu poziţia UPC România” şi nu reprezintă punctul de vedere al companiei UPC.

UPC România nu precizează exact despre ce declaraţii este vorba, însă, pe 5 februarie, Radu Petric a declarat, pentru paginademedia.ro, că nu vede în ce măsură intrarea televiziunii Digi 24 în lista „must carry” ar denatura interesele celorlalţi operatori de cablu concurenţi.

Radu Petric a făcut aceste afirmaţii după ce, pe 4 februarie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a stabilit lista televiziunilor „must-carry”, ce trebuie retransmise obligatoriu în 2014 de toţi cabliştii din România, printre posturile nou intrate în această listă numărându-se şi televiziunea de ştiri Digi TV. Însă, Digi 24 nu este singura televiziune deţinută de RCS&RDS care se află în lista „must carry” pe 2014. Şi Music Channel, H!T Music Channel şi UTV, care s-au aflat şi în lista „must carry” din 2013, au în acţionariatul lor şi compania RCS&RDS.

În şedinţa CNA din 4 februarie, trei membri ai CNA – Valentin Jucan, Lorand Turos şi Monica Gubernat – au vorbit despre cererea Digi 24, depusă la CNA în luna ianuarie, de a intra în „must carry”. Astfel, Valentin Jucan a spus că i se pare hilară cererea Digi 24, remarcând totodată faptul că, intrând în lista „must carry”, Digi 24 trebuie difuzat obligatoriu de toţi cabliştii, inclusiv de concurenţii direcţi ai RCS&RDS, respectiv UPC România şi Romtelecom.

„Dacă vă aduceţi aminte, la momentul când a cerut licenţă, Digi 24 a spus că nu este interesat nici de publicitate şi nici de rating (…) acum vedem că exact lucrul ăsta se întâmplă, ei transmiţând un document prin care se declară liberi la retransmisie faţă de propria companie (…) Eu consider asta ca fiind o mică şmecherie prin care din grila RCS va fi scos un canal (…) Cum te declari singur liber la retransmisie în propria ogradă? În reţeaua RCS, Digi 24 va ocupa într-un mod incorect un loc pe care ar trebui să-l ia un alt radiodifuzor, dar asta este o situaţie pe care nu o putem reglementa”, a mai spus Jucan.

Totodată, membrul CNA Lorand Turos a propus ca CNA să se adreseze Consiliului Concurenţei, pentru un punct de vedere în legătură cu intenţia Digi 24 de a se declara liber la retransmisie pentru a intra în „must-carry”. „Şi, până la venirea răspunsului de la Consiliul Concurenţei, eu nu voi sancţiona niciun distribuitor care nu va prelua Digi 24”, a spus, la rândul său, membrul CNA Monica Gubernat.

Pe de altă parte, contactat, luni, de agenţia MEDIAFAX, Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, a spus că nu a avut cu reprezentanţii UPC România o discuţie foarte detaliată privind decizia lor de a se retrage din ACC.

„Nu am avut din punctul ăsta de vedere o discuţie extrem de detaliată şi pe noi ne-au anunţat că vor să se retragă din ACC exact cu motivaţia pe care o aveţi în comunicatul de presă, deci nu am informaţii punctuale sau în detaliu despre ce este vorba. Adevărul este că, în ultima vreme, asociaţiile profesionale în general au o mare problemă să îşi justifice existenţa, pentru că nu prea există dialog cu autorităţile. Prima sarcină a unei asociaţii profesionale este să facă tot ceea ce poate pentru a promova un mediu fiscal şi legislativ favorabil industriei, or, în ultima vreme, nu suntem singura asociaţie care se plânge că nu există niciun fel de dialog la nivelul autorităţilor şi atunci o companie cu investitori străini se simte destul de puţin reprezentată. Mă gândesc. Dar, încă o dată, astea sunt speculaţii, nu am niciun fel de informaţii”, a spus Radu Petric.

Întrebat dacă reprezentanţii UPC România i-au reproşat în mod direct afirmaţiile făcute cu privire la intrarea Digi 24 în „must carry”, Radu Petric a spus că el a făcut declaraţiile referitoare la intrarea Digi 24 în lista „must carry” după ce UPC România anunţase ACC că se va retrage din asociaţie.

„Lucrurile sunt ca timp diferite. Ei se retrag cu 1 februarie, dar anunţul pentru noi l-au făcut ceva mai devreme. Declaraţiile mele au fost la sfârşitul săptămânii trecute. Acum este anunţul public făcut de UPC, dar anunţul către asociaţie a fost făcut înainte de 1 februarie”, a spus Radu Petric.

El a mai spus că ACC va organiza în lunile următoare adunarea generală a asociaţiei, care va lua deciziile ce se impun după retragerea UPC România.

„Va fi o adunare generală a asociaţiei, în care se vor discuta toate problemele şi membrii vor lua deciziile pe care le cred de cuvinţă”, a spus Radu Petric.

Petric a precizat că, după retragerea UPC România, cel mai mare membru al asociaţiei este compania RCS&RDS. El a mai spus că din ACC fac parte aproximativ 50 de companii, reprezentând aproximativ 45% din piaţa de cablu din România.

Radu Petric a mai spus că Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu a fost înfiinţată în anul 1994, iar UPC a intrat în asociaţie odată cu intrarea sa pe piaţa din România.

„UPC România a intrat în asociaţie cumpărând nişte companii româneşti care erau membre în ACC. În momentul acela, prima companie cumpărată a fost Analog Timişoara şi, la momentul achiziţiei, practic au moştenit şi poziţia în ACC”, a spus Radu Petric.

El a mai spus că retragerea unui membru important ca UPC nu are cum să nu afecteze ACC, însă asociaţia va continua să reprezinte interesele industriei.

„Asta nu înseamnă că ne abatem de la parcurs, pentru că sarcinile noastre sunt tot aceleaşi care au fost şi înainte. Vom vedea în ce măsură vom putea colabora pe proiectele care sunt de interes şi pentru UPC în continuare, dar şi pentru industrie. De exemplu, legea infrastructurii, care, după doi ani de la adoptare, nu are normative de aplicare şi ne afectează activitatea şi nouă şi UPC”, a spus Radu Petric.

El a spus că o altă preocupare comună a ACC şi UPC România este aplicarea listei „must carry” şi platformelor de satelit (DTH), nu doar operatorilor de cablu, cum se întâmplă în prezent.

„Este relaţia continuă cu CNA, care ar trebui să fie mai activ în promovarea neutralităţii tehnologice. Regula programelor obligatorii există la cablu, dar nu există la satelit şi afectează şi UPC. Tocmai au decis să scoată Antenele, din cauza faptului că, neaplicându-se regimul de obligativitate, sunt puşi în situaţia să plătească pentru programe pe care le au gratuit la cablu, ceea ce este absolut stupid. Să faci diferenţa între modalitatea în care furnizezi un serviciu e ca şi cum ai zice că poşta se poate face numai călare, cu maşina nu şi cu avionul nu. Contează cum ajunge pachetul de programe, prin satelit sau prin cablu, e vreo diferenţă? Niciuna. Pentru client este plata unui pachet de programe lunară. Nicăieri nu se face distincţia asta care se face în România. Dar asta e iar o mică manevră ai cărei beneficiari nu pot fi decât canalele de televiziune. Ştim cine a generat această discrepanţă în tratamentul celor două tehnologii şi ştim cine beneficiază? Dar, de fapt, nu prea beneficiază, pentru că, în afară de platforma Romtelecom, Antenele nu sunt transmise prin DTH (nici de UPC şi nici de RCS&RDS, n.r.)”, a mai spus Radu Petric.

Compania de telecomunicaţii UPC România este deţinută de grupul american Liberty Global, Inc. UPC România oferă servicii de televiziune (digitală, prin satelit şi analogică), internet în bandă largă şi telefonie în aproximativ 200 de oraşe. Serviciile digitale oferite de UPC România îi conectează pe cei 1.160.300 de clienţi ai companiei.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România. În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV. (Mediafax)

PresaBacau.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies